61

nu ma gandesc incontinuu la el. dar din cand in cand creierul meu are grija sa rada de mine si sa imi ofere o amintire de cateva secunde. cateva secunde fatale, totusi, care ma lovesc frontal si ma darama pentru un timp scurt. apoi imi revin, imi spun "s-a terminat" , imi impun( sau macar incerc) sa trec peste- "pentru ca, pana la urma, proasto, a fost vina ta!" - zambesc si imi vad de treaba. incerc sa nu ma gandesc la faptul ca dragul meu creier( sau draga mea inima, sau oricine se ocupa de treburile astea murdare) poate sa faca urmatoarea miscare in orice moment si nici nu stiu la ce sa ma astept data viitoare. joaca murdar. ma face sa plang, dar in acelasi timp ma face sa zambesc de fericire, amintindu-mi cu drag de zilele insorite. asta e, nu am stiut sa imi joc cartile asa cum trebuie, nu am stiut sa imi dau seama dinainte ca urmeaza sa fac o prostie. faptul a fost consumat demult, oricum. poate ca nu e chiar atat de rau si poate ca nu a fost chiar atat de bine, totusi. nu o sa stiu niciodata ce ma asteapta dupa colt. pana atunci o sa imi continui drumul, amenintata mereu de o posibila lovitura.