joi, decembrie 29

48

iubesc:) 


adorm zambind
ma trezesc cu gandul la tine

si nu ma satur de tine

singurul lucru care nu-mi place in toata "ecuatia" asta e distanta. dar intr-o zi o sa se rezolve si asta. love knows no distance.

si mi-s fraiera, ca uneori imi fac griji aiurea. si uneori imi dau lacrimile, dar de cele mai multe ori de fericire. si de multe ori nu-ti zic. dar se aduna multe chestii de-astea dragute, si de la o singura chestie pe care mi-o zici, fara sa-mi dau seama, imi dau lacrimile.

5 luni. 5 luni au trecut...si multe o sa mai vina:)
m-ai invatat sa iubesc, s-a intamplat asa, pe parcurs, fara sa-mi dau seama, dar nu imi pare rau. si acum ti-as spune asta incontinuu te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc te iubeeeeeeeesc. 
de un singur lucru imi pare rau( dar asta o sa ti-l spun in privat...). 




vreau sa pot sa scriu aici tot ce imi vine in cap, tot ce simt, cum ma faci sa ma simt, dar nu stiu cum. 




si vreau sa te vad zambind, vreau sa fi fericit. sa fim. 


si vreau sa treaca timpul, si marea sa ne vada impreuna si peste mult timp

vineri, noiembrie 25

47

it's a little bit funny this feeling inside...
e ciudat cum dintr-un hai sa ne plimbam, iar apoi un pot sa te pup? s-a ajuns la te iubesc.
e ciudat cum eu, care afirmam tare si raspicat ca nu exista chestia asta, ca in doua luni nu poti ajunge sa spui si chiar sa simti asta, am ajuns sa o spun. si sa o simt.
e ciudat cum acum i-as spune asta incontinuu.
e ciudat cum ma apuca zambitul pe strada atunci cand ma gandesc la el.
e ciudat cum adorm in fiecare seara cu gandul la el. si ma trezesc la fel. si cica zambesc in somn.
e ciudat cum vreau sa-i spun atat de multe lucruri si totusi nu stiu cum sa ma exprim. si mi-e ciuda. pentru ca vreau sa stie tot ce-i in capul meu, vreau sa stie cat de mult ma bucur, vreau sa stie cat de fericita ma face sa fiu, vreau sa stie cat de mult imi pasa si cat de mult tin la el, vreau sa stie cat de mult ii multumesc in fiecare zi pentru fiecare zambet, vreau sa stie ca, desi e departe, nu conteaza atat de mult.
e ciudat cum uneori imi vine sa plang, chiar daca nu s-a intamplat nimic rau. cred ca e de fericire.
e ciudat cum uneori imi da un mesaj la care nu stiu cum sa ii raspund si stau cu telefonul in mana si ma gandesc cat de dragut a fost.
e ciudat cum aveam atat de multe idei inainte sa ma apuc sa scriu, dar gandul imi zboara departe( 406 km, mai exact) si uit tot.
e ciudat cum as fi in stare sa-i iert tot.
e ciudat ca pot sa fiu eu, fara retineri, fara sa ma abtin din nimic.
e ciudat ca suntem niste ciudati, dar niste ciudati draguti.
defapt nu e nimic ciudat...e doar frumos...da, poate ca ar trebui sa schimb cuvantul ciudat cu cuvantul frumos.
as pleca chiar in momentul asta la tine, daca as putea. sa adormim din nou imbratisati. sa fi iubitul meu, doar al meu, si eu sa fiu iubita ta aproape... :)

miercuri, octombrie 5

45

lumea mea se face praf
                                                                                                                                                                                                    te rog, ajuta-ma 

sâmbătă, septembrie 17

44

i'm not asking you to drop out of school or even move here. i'm just... i'm just asking to see you because i don't wanna lose you. fuck the miles, fuck 'em! i'll be here and you'll be there and just...we'll be long distance. 'cause quite frankly, i'm crazy about you



miercuri, septembrie 7

43

cat de multe zile au trecut, si totusi, cat de putine...
 de ce nu putem impreuna sa pasim incet spre soare?

stii ca ma umpli de fericire atunci cand inauntru ma simt gol

                                               

dor mi-e mereu de tine


caci viata nu e roz, dar impreuna cu tine o vad colorata


duminică, septembrie 4

42

Cine-ar putea sa spuna
Cati secoli au trecut
De-o luna
De cand nu te-am vazut?  
( G. Toparceanu)

miercuri, august 31

41

even though you were a bit drunk...it was nice to "hear" that...
dar
"i wish you'd hold my hand when i was upset"
pentru ca
"where are you when the sun goes down, you're so far away from me"
dar...
"we'll meet again, don't know where, don't know when, but i know we'll meet again"
si
"you be the anchor that keeps my feet on the ground, i'll be the wings that keep your heart in the clouds"
si-o sa spun:
"is it too soon to say perfect?"
dar deocamdata...:
"you did something to me that i can't explain, so would i be out of line if i say: i miss you?"
si
"i need you to know that i care"

multumesc... :)

a trecut o luna. o luna...

miercuri, august 24

40

 [ cam da.]  
[cam  asa]

39

 ...hai la mare sa fugim...

38

sa fiti iar amandoi, jumatate goi, cu sclipiri in plete si udati de ploi
uhm...in plus. degeaba. a treia. uhm...e greu. ... .                                                                                            
spune-i...
...despre mine, despre noi...

marți, august 23

miercuri, iunie 15

31

nu. mai. pot.
si nu mai vreau sa ma prefac ca mi-e bine. din nou. si din nou. si din nou. si din nou. si...
[ mi-ar fi mult mai usor daca mi-ai vorbi. din cand in cand. ]

miercuri, iunie 8

30

Poate esti doar in visul meu. poate eu sunt doar in visul tau. poate fiecare dintre noi exista doar in visele celuilalt, si in fiecare dimineata, cand ne trezim, uitam unul de celalalt. 
 Sotia calatorului in timp, Audrey Niffenegger
 

29


HAOS
 

marți, mai 31

28

si prefer oricand adevarul, indiferent cat de stralucitoare si cat de frumoase sunt minciunile

( Lisa Unger, Minciuni periculoase) 

27

cand iubesti cu adevarat un barbat, toate trasaturile fizice dispar. incepi sa traiesti in haloul lui de energie, ii recunosti mirosul. vezi doar esenta lui, nu invelisul. iata de ce nu te poti indragosti de frumusete. tanjesti dupa ea, te scoate din minti, vrei s-o posezi. o poti iubi cu ochii si cu trupul, dar nu si cu inima. iata de ce, cand esti cu adevarat legat de alt suflet, imperfectiunile fizice dispar, devin irelevante.
 ( Lisa Unger, Minciuni periculoase)

26

"Daca oamenii te trateaza ca pe un nimic,
         daca uneori te simti un nimic,
  nu inseamna ca esti intr-adevar un nimic"
                        ( Lisa Unger, Minciuni periculoase)

25

in final, nu toti cautam un refugiu? putem sa credem ca alergam dupa dragoste, dupa un vis frumos, dupa bani- dar in ultima instanta toti cautam un loc unde sa ne simtim acasa. un refugiu in care gandurile, sentimentele, temerile noastre sunt intelese.    
(Lisa Unger, Minciuni periculoase)

24


viseaza mai mult si crede mai mult si soarele o sa apara. oriunde te duci stii ca n-ai cum sa fugi de tot ce vezi in jurul tau. si tre' sa tac, sa fac, sa stau, s-alerg, si tre sa strang, sa rad, sa plang, sa cred. eu stiu, stiu deja, intr-o zi o sa ajung cineva. tine minte, nu conteaza ce-abereaza unii. crede-n tine si arunca toata ura. si visul meu nu are limite:) .
pot sa sar sus, sus, sus
                                               
si doar in visul meu gasesc lumea perfecta 

luni, mai 30

23

tu ai putut, eu de ce nu as putea?
promit ca de acum o sa incerc mai mult.

si o sa reusesc:) 

sâmbătă, mai 28

22

i can take you straight to heaven if you let me

i can make your body levitate if you let me

marți, mai 24

21

ma simt atat de stupid dupa ce postez chestiile in care scriu cum ma simt.

20

do you think about me now and then?

nu mai vreau
si nu mai pot
si nu-mi mai trebuie
si nu te mai vreau
si m-am saturat de toate gandurile astea ale mele
si m-am plictisit de toate gandurile astea ale mele
si nu mai vreau sa imi aduc aminte de tine cu orice ocazie
si nu mai vreau sa vad nici o masina ca a ta in tot orasul asta[ pentru ca, dupa ce ai plecat, au aparut ca ciupercile dupa ploaie]
si nu mai vreau sa ma plang prietenelor mele ca imi e dor de tine
si nu mai vreau sa-mi fie dor de tine
si totusi a trecut o luna, dar parca a trecut un an
si am sperat ca o sa imi spui la multi ani
si inca sper ca nu o sa ma uiti de tot
si inca visez ca o sa ma suni
si chiar nu-mi pasa daca ajungi pe aici si citesti chestia asta
si chiar nu ma mai intereseaza daca cineva se prinde cine esti
si stiu ca sunt foarte lame, ca majoritatea postarilor de pe blogul asta nenorocit sunt despre/pentru tine, dar nu ma pot abtine
si stiu ca, oricat as vrea, nu o sa imi treaca prea repede
nu stiu de ce
pentru ca mi-e dor
pentru ca sunt o sensibiloasa lacrimogenoasa si fraiera, pana la urma.
da, pentru ca sunt fraiera.
fluturasii inca sunt acolo. inca incep sa faca harababura prin mine de fiecare data cand vad o poza de-a ta
proasta. asta sunt.
nu mai vreau sa ma gandesc la tine, nu mai vreau sa ma apuce plansul din nimic, nu mai vreau sa zambesc si sa rad si apoi sa imi aduc aminte de tine si sa ma molesesc/pleostesc/ceva de-odata...

daca ma rog mult creierului/sufletului/inimii mele...o sa iesi de acolo? mai repede? mai foarte repede? gen...acum?!
nu mai pot, chiar nu mai pot...
devine plictisitor si stupid si enervant si monoton si gri si naspa si prostesc si trist si tot ce se poate.
 ...

da...as fi vrut sa fi aici. nu neaparat fizic.

joi, mai 12

sâmbătă, mai 7

17

Les temps sont durs pour les rêveurs.
Times are hard for dreamers.
Sunt vremuri grele pentru visatori.

luni, mai 2

15

 i'd never want to see you unhappy. I'm trying not to think about you. And when you left you kissed my lips. I cannot wake up in the morning without you on my mind. So you're gone and i'm haunted and i bet you are just fine.
Goodbye my almost lover

sâmbătă, aprilie 30

13


Insula pustie, ziua 30
E intuneric. Singura lumina vine de la luna. M-am saturat de luna. Si sunt sigur ca si ea s-a saturat de mine. Sunt de 30 de zile pe nenorocita asta de insula. Pietrele parca nici nu mai vor sa scrijeleasca dungi pe bucata de stanca. Parca ar stii ca voi ramane aici. Daca nu pentru totdeauna, macar pentru cel putin 30 de ani. Atunci macar o sa stiu ca am facut ceva in viata. Si anume, sa-l intrec pe tipul ala din film, Robin Cusur sau cum ii zicea. Sau era o carte? Si sigur nu asta era numele lui. Ma simt rupt de realitate. Nu ca nu as fi. Nu am crezut niciodata ca poate fi atat de greu fara telefon. Sau laptop. Prietenii imi ziceau ca-s dependent de tehnologie si mereu ma suparam. “cum, eu, dependent? Am si eu o viata! “ . ha! Viata…asta nu e viata. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, ma uit pierdut la ce a mai ramas din laptop. Toate lucrarile mele, toate pozele si toate documentele, pierdute pe apa sambetei. La propriu.
Am incetat sa ma mai lupt. Stiu ca suna tampit si cel ce va citi asa-zisul meu jurnal(eventual extraterestrii, nu stiu cum ar putea ajunge un om aici) ma va considera nebun. Am abandonat lupta. M-am lasat batut. Nu mai vreau sa continui asa. Stiu, nu imi va ridica nimeni nici o statuie, nu se vor scrie carti despre mine.
Azi ar fi fost ziua prietenei mele. Oare m-a uitat? Oare se mai gandeste cineva la mine? Intrebarea asta ma macina de cateva nopti. Nu pot sa spun ca nu imi este dor de cei de acasa. Dar ce inseamna acasa acum? Aici dorm, aici mananc…
Simt ca incep sa delirez. Parca imi vad neuronii iesind prin urechi sau prin nari sau pe oriunde gasesc loc. Prea multe carti SF citite se pare ca mi-au facut imaginatia sa o ia razna. Dar vocabularul e acelasi. Nu e ca si cum cineva ar trebui sa aibe pretentii asupra felului in care ma exprim. Totusi, vorbesc cu mine insumi de o luna. Poate ar trebui sa termin cu aberatiile…pe ziua de azi. Simt cum sar de la un subiect la altul si lucrul asta e foarte enervant.
Maine vine o noua zi de cercetari si cautari si intrebari si asa mai departe. Mi-e foame!

_______________
[tema la romana de prin clasa a 10a sau a 11a. pagina din jurnalul unui naufragiat, ziua 30]

12


Timpul se sparsese; fiecare apucam din el ce puteam, si nici macar nu mai curgea peste tot la fel: în glezne trecea o luna, în genunchi o zi, în coasta o ora, pe limba un minut si-n tâmpla o secunda. Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi. Virtejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, îmi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvint. Tu plutesti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Iti sprijini tâmpla de inima mea ca de o piatra rosie, si astepti sa-ti spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am ispravit de mult sa ti le mai spun. Gura mea e-n tacerea cea mai desavârsita,  înclinata ca matasea unui steag într-o zi fara vânt. O, nu pleca nicaieri! Îmi voi rupe inima cu un singur gest al mâinii, ca sa rasara durerea care stie numele durerii, ca sa rasara dragostea mea de femeie care stie numele tau ciudat, de barbat. Eu zic “do” el zice “re” si se isca tandru sunet,  nu stiu cum, nu stiu de ce. Deodata au venit pe sub copaci. Duceau cu ei o chitara care lasa in seara o umbra grea, triunghiulara. Dupa aceea au inceput sa cante si melodia a intins spre tine bratele ei reci. Eu ma uitam in pamant, in miezul pamantului, sa te zaresc cand ai sa treci. Iar nu mai suntem noi însine, nu mai stim de unde începem si unde ne sfârsim, în spatiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. De ce te-oi fi iubind, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunza cazând. Ca o rasuflare-aburita de ger. Nici nu-mi mai amintesc ce cantaima culcasem langa glasul tau si te iubeam. Parca dormim si visam.

____________________
versuri culese din poezii de nichita stanescu( aeroport de toamna, poveste sentimentala, tu plutesti, treaba ta, muzica, basorelief cu indragostiti, cantec fara raspuns, cantec de dor, parca dormim si visam)

11


De la apartamentul 67 în jos
            De la geamul mare al camerei principale vedea tot oraşul. Luminile parcă o făceau să fie sigură că alegerea făcută era cea corectă.
În noaptea asta voi pleca. Îşi spunea Sara privind când imensul oraş, când infinitul cerului. Avea dreptate mama când mi-a zis că nu e îndeajuns de bun pentru mine. Nu am ascultat-o. Mi-am urmat doar inima, ca o fraieră, fără să iau în calcul trecutul lui. Trebuia să fiu deşteaptă şi să îl părăsesc de la prima palmă. Dar nu. Am ales să rămân. Pentru copii, pentru ceea ce a fost la început. În speranţa că se va schimba. Şi din teamă să nu rămân singură din nou. Dar apoi au urmat alte palme. Şi nu s-a rezumat doar la asta. Mama ştie tot. Dar a încetat de mult să încerce să mă facă să plec. Fraieră. Asta sunt. O mare, mare fraieră. Însă totul se va...
Gândurile Sarei au fost oprite de sunetul cheilor băgate în uşă. O, nu! Atât a putut să mai zică femeia, înainte să încremenească în spatele canapelei.
-          Sara! Am nevoie de o cămaşă călcată! Acum!
Vocea bărbatului, aşa cum suna acum, o făcea mereu să tresară.
-          Dar...nu avem curent electric de la prânz, nu am avut cu ce...
-          Taci! Nu te-am întrebat nimic! Am zis doar că am nevoie de o cămaşă. Şi dacă am nevoie, înseamnă că vreau. Şi dacă vreau, înseamnă că o să îmi dai o nenorocită de cămaşă călcată. Acum!
-          Bob, te rog, dorm copiii, nu mai ţipa. Voi merge la vecina de alături şi o voi ruga să mă ajute. Dar, te rog, nu mai ţipa.
-          Nu îmi spui tu mie ce să fac. EU sunt cel care îţi spune ŢIE ce să faci.
În timp ce vorbea, Bob mergea încet, dar sigur, spre Sara. Femeia era la fel de încremenită ca atunci când acesta intrase în casă. O lacrimă fierbinte i se scurse pe obrazul stâng. Ştia că dacă el nu se va opri din mers, dacă nu va înceta să îi arunce privirile acelea atât de reci, va izbucni în plâns. Îşi zise în gând: Nu, nu voi plânge, trebuie sa fiu tare.
-          Bob, te rog. Uite, merg acum să îţi calc o cămaşă. O vrei pe cea verde sau pe cea albastră? Vocea tremurată a Sarei îi trăda teama, în ciuda faptului că ea nu voia să arate asta.
-          Nu te mai miorlăi atât! Tu ziceai că dorm copiii.
Doar canapeaua mai era între ei acum.
-          Plec.
-          Foarte bine, nu ştiu de ce nu ai plecat de mai devreme. Doar ţi-am zis că am nevoie de o cămaşă călcată. Şi să-mi aduci şi o bere.
-          Nu. Vreau să spun că plec de acasă. Îi iau şi pe copii. Sara nu ştiu de unde avusese curajul să îi spună asta, cuvintele-i ieşiseră din gură fără să îşi dea seama.
-          Ce ai spus? Cum să pleci? Nu ai putea trăi nici măcar o zi fără mine.
-          Dacă a trăi lângă tine se poate numi viaţă...
Calmul bărbatului o speria pe Sara. Nu ştia la ce să se aştepte. Niciodată nu a ştiut să descifreze lumina din ochii lui mici. Putea fi furie, nebunie, poate chiar teamă. Tocmai pentru că nu ştia ce gândea cu adevărat bărbatul ei în acel moment, Sara continuă, mai sigură pe propriile cuvinte:
-          Voi pleca şi nu mă vei putea opri. Ne-ai făcut viaţa un iad, mie şi copiilor şi ne va fi mult mai bine fără tine. Tu nu ai decât să rămâi cu averile şi femeile tale.
Sara ştiu acum că ceea ce vedea în ochii lui Bob era ură. Ură şi furie. O furie care o duse cu gândul într-o noapte friguroasă de februarie, când bărbatul ei, ajuns beat acasă, a bătut-o până a lăsat-o inconştientă. Cu toate că asta se întâmplase în urmă cu 3 ani, amintirile erau încă vii în mintea Sarei. Însă acum nu mai avea de gând să îi permită să mai facă asta. O distrusese destul în cei 7 ani, cât au stat împreună.
-          Nu vei pleca decât atunci când îţi voi spune eu să pleci! Spuse Bob şi se năpusti asupra femeii.
Sara, care stătea tot în faţa ferestrei mari, văzându-şi soţul înconjurând canapeaua şi venind spre ea cu viteza unui taur dintr-o coridă, se hotărî că de această dată nu va fugi. Îl va înfrunta. Aşteptă momentul oportun şi când soţul ei era îndeajuns de aproape de aceasta, Sara făcu un pas lateral.
La ora 3:17, cinci familii care locuiau în acelaşi bloc cu Sara şi Bob James au fost trezite de un zgomot puternic. O persoană care locuia la primul etaj a declarat mai târziu ziarului local: „Am insomnii. Citeam ziarul şi deodată am auzit un zgomot ciudat. Când m-am uitat pe geam, am văzut ceva căzând. Am crezut că am halucinaţii.”
În jurul orei 4, doi poliţişti, chemaţi de mai multe persoane, intrau în apartamentul 67. Într-una din camerele apartamentului o găsiră pe femeie, plângând încet în timp ce se uita la copiii ei care dormeau, repetând încontinuu: „S-a terminat, acum s-a terminat”.

________________________
[ asta-i facuta pentru o tema de la literatura universala, de aia are diacritice si tot ce-i trebuie]

joi, aprilie 28

9


cred ca o sa te astept. mai vii, nu-i asa? te mai gandesti la mine din cand in cand? defapt. mai bine nu. nu mai veni.nu te mai gandi la mine. indeplineste-ti visul. ba nu. nu vreau sa ma uiti. zambeste!
ai jucat cumva 'matele incurcate' cu mintea mea inainte sa pleci si si-a facut abia acum efectul? sau o faci de la distanta?
ar trebui sa-ti spun, oare, ca am plans de ambele dati cand mi-ai spus ca o sa pleci?
incerc sa scriu ceva si nu-mi iese. ideile imi ies din minte fara sa stiu de ele. cuvintele se scriu parca singure, fara sa-mi dau seama.
nu credeam ca e adevarat. faza cu scrisul, desenatul, cand sunt in starea asta.
mi-e dor de mirosul florilor pe care mi le-ai dat.
mi-e dor de *nu are rost sa enumar aici tot, pentru ca mi-e dor de...* tine.
mai suna-ma o data si fa-ma sa plang. poate dupa ce scap de nodul din gat o sa reusesc sa trec peste.
doar ca. parca nu as vrea sa te uit de tot. pentru ca o parte din mine spera ca intr-o zi o sa ne reintalnim, cumva, si o sa fie totul ca acum cateva zile...
basme.

8


te-am visat. pentru a nu stiu cata oara pe ziua de azi. imi umblai pe retina in timp ce eu incercam sa numar urechile unui iepure. mereu ma opream la "una" . apoi ma blocam si o luam de la inceput. ma distragi, pleaca din mintea mea! iepurasul e mai aproape decat esti tu. si totusi se pare ca iti place sa mai ramai pe aici. cel putin in mintea mea. ceilalti probabil nici nu ti-au observat lipsa. multi dintre ei. sau poate asta e felul meu de a ma face sa ma simt speciala.
de la inceput. deci. iepurasul are...o ureche...si inca...si inca n-ai plecat?! ma dor gandurile. vreau sa nu te mai visez, sa nu te mai simt, sa nu te mai aud, sa nu te mai vreau. si totusi...i-am spus norilor ca te vreau, apoi m-au intrebat cum te vreau. ce ar fi vrut sa raspund? cu un pic mai multa sare, un pic mai prajit, taiat felii sau cubulete?! chill, nu te-as manca. cum sa te vreau? gol, chel, cu ochi albastri, ojat, fardat, cu codite?! nu vreau sa te schimb. i-am raspuns, sec: aproape. cu toate ca m-am plictisit ca numaratoarea sa se opreasca la "una", eu te vreu aproape. ar fi mai usor.
oricum. nu-mi place cand o iau pe aratura. sau cand spun prea multe. nu vreau sa spun prea multe, ei nu trebuie sa stie. asa ca o sa incerc sa termin aici( si sa ma intorc la numaratul urechilor iepurelui).
iti multumesc. si. da. mi-e dor de tine.

7

nici nu stii cat de mult incerc sa ma abtin sa nu te sun.

6



ai plecat.