singuratate, nu vroiam sa te mai vad vreodata
dar tu ma trimiti seara pe strazi, sa te mai simt o data.
nu stiu exact ce se intampla, nu as putea spune nici (de) cand se intampla, de ce se intampla, si, mai ales, cum pot sa opresc starea asta in care intru uneori, fara voia mea. cert e ca e vorba despre ceva de-a dreptul siret. nu da semne ca se apropie, nu anunta, nu spune "hei, la ora 03:14 o sa iti fac o vizita". vine, loveste si pleaca. nu stiu niciodata cat sta. sau ce ajuta ca sa scap. e diferit de fiecare data, cred, cu toate ca ideea e aceeasi. si-am mai scris despre treaba asta de o gramada de ori, si, cu toate ca vad ca nu ajuta cu nimic, o fac in continuare. si eram aia careia nu ii placea deloc sa se planga. si acum ma plang si plang de m-am saturat eu de mine. si sunt destui catalizatori ai "vizitatorului nepoftit". un cuplu fericit, o melodie, artificii, confetti, o imbratisare, cateva beri, o privire, un film, amintiri, poze. ce ma fac cu astea? ce ma fac cu mine?! ca am ajuns o epava am spus-o si o mai repet. pentru ca sunt constienta de asta.
si sper, in puii mei, si sper prea mult. si ma agat, si vreau, si visez, si mi-e dor. mi-e dor sa strang pe cineva in brate si sa simt, si sa stiu ca suntem unul. sa respiram amandoi impreuna, ne amestecam. mi-e dor sa zambesc un zambet pe care sa-l simt zambetul meu pe bune, sa stiu ca nu o sa dispara de pe fata mea prea curand. sa imi simt ochii sclipind si inima zburdand. sa ma simt eu, asa cum stiu eu ca sunt. si ce e urat e ca apar si reapar tot felul de indivizi care se joaca cu mintea mea ametita, cu sufletul meu naiv si cu inima mea insingurata. si ce e de facut atunci? oricat as vrea, sperantele nu mi le pot opri, nu pot. si ma cert singura, ma lovesc cu aratatorul peste palme, ma scutur si imi spun ca nu e in regula ce fac. dar sunt incapatanata si nu ma pot stapani.
si, cu toate astea, merg plangand noaptea pe strada. frumos traseu spre casa. ce farmec sa ma uit la stele daca nu ma pot bucura de ele impreuna cu cineva? ce rost mai are craciunul fara cineva la care sa ma gandesc in timp ce impodobesc bradul? da, viata e frumoasa, prietenii sunt minunati, soarele rasare in fiecare dimineata, exista copii care canta "merci e felul meu de-ati multumi" in auchan, batranei care merg pe strada tinandu-se de mana, rasete copioase, ciocolata, inghetata, ursi de plus, muzica...
siiii, totusi...de unde?!
